Extratereştrii de pe Lună

Neavând câmp magnetic detectabil, centuri de radiaţie în jur, şi nici atmosferă, se crede tot mai mult că Luna n-ar fi nimic altceva decât o… uriaşă navă cosmică ce ar fi intrat în sistemul nostru solar, astfel explicându-se interferenţa unei hipercivilizaţii extraterestre cu cea pământeană. Adevărat sau nu, oricum, Luna oferă şi ea o serie de mistere şi chiar dovezi că ar fi atent păzită de o civilizaţie necunoscută!

În 1668, 1783, 1787, 1794 sau 1820, astronomii observau, pe suprafaţa satelitului Terrei, ciudate pete sau obiecte luminoase care se deplasau, ultima oară chiar “în formaţie”…În 1869, marele crater “Linne”, din Marea Serenităţii, dispărea fără urmă! După două săptămâni, deasupra Mării Crizelor apăreau lumini, de intensităţi şi forme variate: triunghi, elipsă, cerc sau … cruce. Apoi , timp de trei ani, în această zonă au fost observate peste 2.000 de astfel de fenomene, stranii. În 1874, profesorul praghez Schafarik nota că “un disc strălucitor a traversat suprafaţa Lunii, rămânând vizibil vreme îndelungată.”

În 1915, astronomii sufereau deja un şoc: în multe cratere lunare apăruseră gigantice canale şi ziduri, ce aveau să dispară în 1920. Anul 1950 avea să ridice şi mai mult pulsul observatorilor pământeni. Mai întâi, pe 30 martie, era văzut un obiect luminos plimbându-se în craterul Aristarh, iar pe 29 iunie, apăruse din senin un imens pod în deşertul Mării Crizelor! Ulterior, în august, celebrul astronom britanic dr. H. Wilkins confirma descoperirea, la microfoanele BBC: “Pe Lună se află un pod! Are lungimea de 30 km, lăţimea de 3.200 m, înălţimea de 1.650 m si este probabil artificial.”

Observarea unor fenomene misterioase a continuat, dintre ele distingându-se cea din 1956: un imens X strălucitor, cu braţele de câţiva kilometri lungime…

Contrariaţi de ciudăţeniile de pe Lună, sau, cine ştie?, posedând informaţii ultrasecrete despre o civilizaţie extraterestră pe satelitul Terrei, americanii au programat efectuarea unei explozii nucleare în zona craterului selenar Fra Mauro (probabil pentru distrugerea unei baze extraterestre). Apoi Io 13 a trebuit să revină pe Pământ după explozia unui tub de oxigen exact la jumătatea distanţei Terra – Selena, iar cei trei astronauţi au afirmat că ratarea misiunii s-a datorat unor OZN-uri care i-au supravegheat de la bun început!

Nici sovieticii n-au scăpat de astfel de avertismente extraterestre: doi sateliţi ai URSS, cu aparatură nucleară la bord, s-au prăbuşit, la scurt timp, pe Pământ…